Der größte Schatz -Von Amir Garg-

Copiii asociază vizionarea unui film cu o modalitate de relaxare, pentru care nu trebuie depus niciun efort. În acest caz, ce poate fi mai frumos decât învățarea limbii germane în timp ce te relaxezi? Copiii au o capacitate de memorare foarte mare și chiar dacă nu pare, simpla vizionare a unui desen animat în care se vorbește o limbă străină, este o metodă foarte bună de învățare. Bineînțeles, nu va da rezultate imediate, însă cu timpul copilul se va obișnui în primul rând cu pronunția, va asocia cuvintele cu imaginile și va începe să înțeleagă ce se vorbește fără mari eforturi. De aceea propun această poveste simpatică, despre un băiețel pe nume Peter, care găsește într-o dimineață harta unei comori și pornește la drum în aventura vieții sale. Tot mergând și mergând ajunge în pădure unde întâlnește un leu care se oferă să îl însoțească în călătorie, protejându-l de pericolele pădurii. Ajung în fața unui munte înalt și abrupt, însă cu ajutorul vulturului care li se alătură, reușesc să depășească obstacolul în siguranță. Gașca se mărește constant, cu oaia, cămila și broasca țestoasă, care îi ajută pe rând să suporte frigul, să supraviețuiască secetei deșertului și să traverseze oceanul, parcurgând împreună lunga călătorie în căutarea comorii. Însă ajunși în fața bufniței, aceasta le spune că au găsit deja comoara- anume prietenia adevărată și sprijinul reciproc. Vizionare plăcută!

 

Distribuire:

Articole asemănătoare

De ce copiii învață mai ușor limbi străine?

Mulți părinți observă că cei mici rețin cu ușurință cuvinte, cântece și expresii în alte limbi și se întreabă care este explicația. Faptul că copiii învață limbi străine mai ușor decât adulții nu este un mit, ci un fenomen susținut de numeroase cercetări din domeniul dezvoltării cognitive și al educației. În primii ani de viață,

Citește articolul »
copilul nu vorbește germană

Copilul nu vorbește germană. Este un motiv de îngrijorare?

Copilul nu vorbește germană, dar înțelege. Este normal? Mulți părinți se întreabă dacă este normal faptul, că copilul nu vorbește germană, deși participă de câteva săptămâni sau chiar de câteva luni la cursuri. Răspunsul este, în cele mai multe cazuri, da. La copiii de grădiniță, învățarea unei limbi străine urmează un proces natural, iar vorbirea

Citește articolul »
etapele învățării limbii germane la copii

7 etape prin care copilul tău învață o limbă străină

Mulți părinți își imaginează că învățarea unei limbi străine începe atunci când copilul poate spune primele cuvinte sau formula propoziții. În realitate, procesul începe mult mai devreme și se desfășoară în mai multe etape. Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, însă există un parcurs firesc pe care îl urmează majoritatea copiilor atunci când învață

Citește articolul »
Scroll to Top

Înscrie acum copilul tău